Останусь снаружи этого мира,

где не нужно мечтать,

стремиться к чему-то не надо,

да и вряд ли захочется что-то менять,

когда все надоело, надоело страдать…

 

И пройдя много миль по долине пустынной,

возвращаться к тому, от чего я сбежал …

Нету смысла быть растерзаным болью

от того, что не понятым был…

 

Все что было вернуть невозможно,

все что будет неведомо нам.

Быть рабом своей боли не стану

и с колен я давно уже встал…

Останусь снаружи этого мира …

 

O NOUĂ VIZIUNE

Posted: Septembrie 1, 2011 in din suflet culese

              Cine sunt ?… Sunt oare robul acestei libertăţi ce o numim viaţă pe care o trăiesc reflectînd asupra menirei, dezghiocînd grăuntele existenţei ?… Sunt oare robul unor iluzii, încleştat în păenjenişe de sentimente, trăiri şi retrăiri ?… După atîtea sforţări de a încerca să-mi descătuşez cugetul, de fiecare dată las în jos neputincios mîinile şi mă dau bătut fiindcă, ca să vezi, nu am fost auzit şi înţeles corect de cei din jur…

           Veşnic e doar sufletul, iar eu duc în spate povara înţelepciunii crezînd că mă voi mîntui şi mă voi elibera prin existenţa trupului. Adevărata existenţă, cunoaştere, eliberare de cuget e SUFLETUL ! Eternitatea nu mai e ceva de nepătruns odată ce sufletul din mine e însăşi imensitatea ! Nu-mi mai pun cătuşe cugetului, voi lăsa gîndul să zboare ! În lupta cunoaşterii de sine, eu însumi sînt putere şi desăvîrşire ! Am tot dreptul şi toată libertatea de a  pătrunde înţelepciunea existenţei ! În calea cunoaşterii de sine eu însumi îmi sunt profet, şi doar eu sînt în stare de a face o alegere ! Te-ai gîndit vreodată pe care drum îl alegi tu ? …

            Mereu mă răţoiesc arătîndu-mi atotputernicia fără a şti ce mi-a pregătit soarta … pot oare să rezist unei eventuale lovituri sperînd că forţele pe care le am îmi vor ajunge ? Oriunde aş încerca să mă ascund de soartă în această lume ea oricum mă găseşte şi-mi şopteşte la ureche că e timpul să îndeplinesc ceea ce mi-a fost predestinat. Drumul sorţii fiecare şi-l alege singur. Sînt în stare şi am tot dreptul să-mi făuresc propriul destin şi propria cale aşa cum îmi convine şi aşa cum îmi şopteşte intuiţia. Predistinarea mea este de a mă perfecţiona fizic şi spiritual, viaţa e doar o punte de trecere aflîndu-mă pe care, mă străduiesc din răsputeri să nu cad în vîltoare sau să nu fiu dus cumva de valul nedreptăţilor şi a neadevărului. Veşnicile întrebări: Ce caut de fapt pe pămînt? De ce mi se dă viaţa şi moarte? sînt oare nedescifrabile? Îmi ţin de frîu gîndurile , forţa cugetului care e de neînchipuit, doar prin simplul motiv că sunt şi că gîndesc îmi stă în putere orice. Puterea cuvîntului şi a gîndului sînt de neînchipuit.

           Ce este în fine un OM ? Un instrument prin intermediul căruia Marele Univers îşi păstrează echilibrul, echilibrul dintre bine şi rău, viaţă şi moarte, existenţă şi inexistenţă ? Inexistenţa ca şi întunericul e o latură a morţii, dar moartea e dată ca ceva rău şi de neperceput doar pentru aceea ca să înţeleg că puterile mele nu sînt destule pentru a o birui. Şi moartea este un instrument al existenţei. Oare într-adevăr sînt atît de neputincios în faţa morţii ?  Moartea mă sperie doar prin prezenţa ei peste tot. Ceea ce se află în interiorul trupului e un instrument în mîinile Atotputernicului Univers. Un echilibru se poate păstra doar dacă se păstrează simultanietatea vieţilor trăite pe pămînt. Cineva se naşte cineva moare.

             Filozofii din toate timpurile au tot încercat să afle care e rostul vieţii, care e sensul ei ? De multe ori prefer să nu mă gîndesc la asta şi pur şi simplu îmi duc existenţa de zi cu zi fără a mă gîndi la ceva. Viaţa în sine este ceva efemer aşa cum e şi moartea. Murind sufletul îşi recapătă libertatea, atunci el se poate renaşte în ceva rău sau în ceva bun, în melodie sau în ură, ranchiună sau război. Patima acestor două extreme o avem fiecare în suflet. Gîndul, sufletul, viaţa e oare tot ce avem mai scump şi e tot de ce avem nevoie pentru a înţelege existenţa ? Cine oare sînt cei care răsfoiesc Cartea Cărţilor Universului unde sînt ascunse toate adevărurile şi pe care le poate citi doar cel mai demn dintre oameni ?

 

S-A STINS IUBIREA…

Posted: August 27, 2011 in din suflet culese

Suntem în doi, în doi suntem acum

Şi-ar fi puţin să-ţi spun că te iubesc

Nu te-nţeleg ce cauţi pe-un alt drum

Sunt clipe dulci ce dulce ne unesc…

 

Se zbate-n piept rănită inima

Că nu mă vezi şi nu vrei să mă ştii

Te-am meritat eu oare-n viaţa mea

De ce să pleci, te rog să mai rămâi…

 

S-a stins iubirea iartă-mă din nou

Sărutul tău şoptitu-mi-a că pleci

Al meu destin legat e de al tău

Şi  nu-i atât de simplu să-l dezlegi…

 

Un fragment din melodie. Compozitorul fiind „Tadeus” Ilie Gorincioi, textul îmi aparţine.

http://youtu.be/Yv43pMMEDbM

SOARELE NOPŢII

Posted: August 27, 2011 in din suflet culese

 Toţi muşchii sunt încordaţi până la refuz… toţi muşchii minţii. Nu există extreme decât cele pe care mi le pun atunci când am ochii deschişi, nu şi atunci când sunt închişi, limite nu există atâta timp cât există dorinţa de a fi liber… Am revelaţia ca-mi stă în putere orice, şi că pot trăi aşa cum îmi convine fără a-mi pune bariere în nimic, nici în ale scrisului, gândirii, ambiţiei de a-mi elibera raţiunea… Nu pot să neg faptul că nu sunt ambiţios, este un lucru normal cred, şi, puţin probabil că ar fi cineva care s-ar lăuda că nu ar suferi de o asemenea boală, or fără ambiţii nu realizezi nimic. Cu toate că şi ea nu e decât un fir de păenjeniş de care cred unii că îmi stă prins cugetul iar eu strig de acolo ca din gura de şarpe gânduri aberante sau … geniale.  Mă simt EU când pot rămâne simplu, fără să stau ore în şir tachinat de idei care nu-mi ies din cap până nu mă impun să le înşiri pe o hârtie ca nu cumva să le uit, sau să privesc feţele celor care ar dori să mă înţeleagă sau să-mi dea o diagnoză… Aşa se crede că aş fi deosebit de alţii, dar nimic mai deosebit nu este decât felul de a semăna măcar cu cineva – fapt ce este imposibil; pe cât de unic sunt şi oricât de diferit tind să fiu rămân ceea ce sunt de fapt pentru mine însumi – Liber de a nu mai fi obligat să gândesc aşa cum doresc alţii pentru a fi remarcabil…

     Vreau să zbor doar în versuri, vreau să plâng doar cu lacrimi, vreau să am aripi de înger, vreau să nu-mi mai fie frică de mine însumi…

http://adrianianovici.blogspot.com/

http://confesiuniintunecatdeluminoase.blogspot.com/

PICĂTURI DE SUFLET

Posted: August 25, 2011 in din suflet culese

„Puterea Omului nu este doar adevărul de a fi veşnic

prin proriul suflet, ci şi posesia harului de a-şi crea

fericirea şi de a se desăvârşi

prin descifrarea intimităţii propriilor gânduri…”

Mottoul cărtii „Botezat cu lumină” editata recent. Reamintesc ca aceasta carte a fost livrata cu amabilitate de editorul meu, Dumitru Mămăligă, tuturor bibliotecilor şi librăriilor din ţărişoara noastră, unde o puteţi găsi şi, daca o să aveţi plăcere şi timp, s-o şi răsfoiţi.

Un reportaj realizat la lansarea carţii de catre reporterul TV7 îl puteţi viziona accesând linkul de mai jos.

 http://youtu.be/dRc_GMvylN8

Va mai propun să vedeţi şi coperta cărţii:

Iurie_Palanciuc_BOTEZAT_CU_LUMINA

„AMARA-I DRAGOSTEA”

Posted: August 25, 2011 in MELODII

Postez aici textul melodiei la care am lucrat cu multa inspiratie,

bineânteles in colaborare cu tânărul şi talentatul compozitor Ilie Gorincioi „Tadeus”.

 

   AMARĂ-I DRAGOSTEA

 

Va lua sfârşit iubirea într-o seară

Eu voi pleca grăbit c-un tren în neştiut

Se vor topi ca fulgii amintiri de ceară

Cum s-a topit pe buze-al tău sărut…

 

Alină-mi sufletul cu-a ta privire

Şi-mi lasă negrul ochilor de mărgărit

A fost cândva frumos şi s-a numit iubire

Acel fior ce soarta ne-a unit…

 

Voi zăbovi la poartă doar o clipă

Cu glasul stins de dor voi spune-abia şoptit

Că taina zborului cu-o singură aripă

Doar mie s-o cunosc îmi e sortit…

                

Vei aştepta să mai revin în gară

Să ne cuprindem cum a fost de-atâtea ori

Să ne ascundem seara într-o ulicioară

Printre miresme din uitate flori…

 

Trădare nu-i în şoaptele ce zboară

Ca nişte fluturi speriaţi de visul meu

Că le-am cântat inimii tale din vioară

E să nu uiţi că te-am dorit mereu…

 

Voi regreta că anii se destramă

Dar nu voi plânge că puţin am fost iubit

Că voi muri însingurat să nu ai teamă

Căci voi muri de dorul tău rănit…

 

                Refren:

Amară-i dragostea ce-n inimă se zbate

Şi mă înebuneşte cu-ale ei scântei.

Ea îmi adună sarea lacrimilor toate,

Ce le-au vărsat iubito ochii tăi…

 7 decembrie 2010 – 7 ianuarie 2011

Puteţi accesa linkul de mai jos pentru a asculta melodia.

http://youtu.be/QKTn3Cp8uqk