Archive for the ‘Uncategorized’ Category

RUGĂ

Posted: Ianuarie 25, 2010 in Uncategorized

Să mă-nalţ, Doamne, atât de sus,

atât de sus

până când pasăre-n zbor

îmi va părea un grăunte de ceară

topindu-se la focul destinului,

până când cerul,

până când cerul îmi va fi punte de trecere.

Atât de sus să mă-nalţ …

 

Să mă-nalţ, Doamne, atât de sus,

atât de sus

până când lacrima măicuţei

îmi va legăna sufletul

în luntrea-i de sare, amară …

Până când altar,

până când altar va fi întreg pământul.

Atât de sus să mă-nalţ …

 

Să mă-nalţ, Doamne, atât de sus,

atât de sus

până când lumina culorilor

mă va stoarce de suflet peste flori

ca să înmuguresc de fiecare dată primăvara.

Până când seva,

până când seva din ele va rodi viaţă şi moarte.

Atât de sus să mă-nalţ …

ADEVĂRURI SUBLIME

Posted: Ianuarie 25, 2010 in Uncategorized

Motto: „… din graţie şi din grijă,
poetul, moare
întotdeauna, întotdeauna,
înainte de a se descuraja.”
Nichita Stănescu „Arta poetică”

De s-ar descuraja ciocârlia să zboare
cerul ar cădea pe pământ
şi-ar ridica-o pe aripile sale norii
cât mai sus, în văzduh.
Dar ciocârlia zboară, zboară
înainte de a se descuraja.

De s-ar descuraja florile să înflorească
albinile ar înflori în locul lor
şi-ar aştepta să răsară mugurii
să le adune nectarul.
Dar florile înfloresc, înfloresc
înainte de a se descuraja.

De s-ar descuraja izvoarele să izvorască
în rouă s-ar preface poeţii
şi-ar umple albiile izvoarelor
cu acea licoare dătătoare de viaţă.
Dar izvoarele izvorăsc, izvorăsc
înainte de a se descuraja.

De s-ar descuraja viile să mai rodească
huma s-ar preface-n boabe chihlimbării.
Iar oamenii ar veni s-o strângă în palme
şi să-i soarbă mustul până la ultima picătură.
Dar viile rodesc, rodesc
înainte de a se descuraja.

Măria sa, TALENTUL !

Posted: Ianuarie 25, 2010 in Uncategorized

                            ŞTEFĂNEL ROŞCOVAN –

                           îngerul cu voce divină !

 

                 Părea totul un meleag de poveste, şi scena şi luminile şi protagonistul …

 Spectacolul de zile mari … mai bine zis Sărbătoarea cea mare a avut loc pe data de 26 martie, ora 17:00, la Palatul de Cultură al Feroviarilor. Ştefănel Roşcovan şi-a invitat toţi prietenii la spectacolul cu genericul „DIN CÂNTEC M-AM NĂSCUT” protagonsitul căruia a fost el însuşi. Motivul acestuia au fost cei 10 anişori împliniţi, dintre care cinci din ei i-a petrecut în scenă, cinci ani roditori pe tărâmul muzicii. Alături de mama sa, Angela Cabari, de colegii săi de şcoală, de mai mulţi prieteni talentaţi la fel ca şi el şi alături de Gutiera Postolachi şi Costi Burlacu – moderatorii spectacolului, Ştefănel a arătat o măiestrie deosebită şi în cântec şi în dans şi în ţinută scenică. În programul acestui concert au evoluat mai mulţi colegi de scenă ai lui Ştefănel, precum şi invitaţi ca Livia Ştirbu-Socolov, Tamara Ancuţei, Mădălina Gribincea, Mihaela Chisnencu şi Mădălina Lefter – invitata specială din România. La finele spectacolului, Ştefănel, împreună cu mama sa i-a omagiat pe regretatul poet Grigore Vieru şi pe compozitorul Anatol Roşcovan – tatăl lui Ştefănel, interpretând piese pe versurile regretatului poet şi pe muzica regretatului compozitor.  Coborât parcă din ceruri şi născut din lumina dăruitoare de frumos şi de viaţă, Ştefănel atingea cele mai sensibile corzi ale sufletului spectatorilor cu unduirile fermecătoare ale vocii sale irepetabile. Măria sa, Talentul ! Din primile clipe când l-am auzit cântând, anume asta am auzit şoptindu-mi gândul. Părea că toţi îngerii cerului au coborât pentru a-i asculta vocea încântător de divină. El e Adevăratul, cel ce cântă cu sufletul şi dăruie lumină prin melodiile sale, melodii ce vor rezista în timp.  Născut la 26 martie 1999, şi-a început cariera de artist de mic, deja la vârsta de trei anişori a participat la un concurs internaţional de la Odesa, apoi au urmat un şir de festivaluri şi concursuri de unde s-a întors cu multe trofee ceea ne vorbeşte de faptul că el are o perseverenţă şi o voinţă de invidiat, nemaivorbind de o enormă capacitate de muncă. În cei cinci ani de activitate în calitate de interpret a obţinut premii precum:

Premiul Mare Sanct Petersburg (Rusia), 2006.

 Locul I „Kaunas Talent” (Lituania). 2006.

 Locul I din Velico Tîrnovo, Bulgaria, 2007.

 Locul II „Slaveanskii Bazar”, Republica Belarus, 2008

 Locul II „Steaua Chişinăului”, 2008

 Medalia de Aur de la Jocurile Mondiale Delfice –  

 Saratov, Rusia, 2008

Plus la toate a mai reuşit să lanseze  un CD cu titlul „Jully”. Pasiunea pentru muzică o are în sânge transmisă de la părinţii săi: regretatul compozitor Anatol Roşcovan şi interpreta Angela Cabari, care au făcut totul pentru ca Ştefănel să-şi poată surprinde spectatorii prin talentul său . Necătând că are doar 10 anişori nu l-am văzut sinchisit sau puţin ruşinat cînd e în scenă, din contra se simte liber şi sigur de sine, exact ca un om matur. Bineânţeles că emoţiile care-l copleşesc atunci când interpretează melodii din creaţia lui Ion, Aldea Teodorovici sânt de nedescris, mereu îţi crează senzaţia că totul din jur se opreşte anume pentru a-i asculta vocea. Vă invit pe toţi să-i admiraţi talentul oridecâteori veţi avea ocazia să-l auziţi ! După cum am spus mai sus, la 26 martie 2009, Ştefănel a împlinit 10 anişori. Cu această ocazie îi doresc cele mai frumoase realizări în plan profesional, cât mai multe piese bune pe versurile poeţilor autohtoni şi nu numai, o cale presurată cu flori din Paradisul Succesului, şi un LA MULŢI ANI  din toată inimă !

 

  Am urmărit spectatolul cu respiraţia

 întretăiată eu, Iurie Palanciuc.                                 

Chişinău, 26  martie, 2009.

Măria sa, Poezia!

Posted: Ianuarie 25, 2010 in Uncategorized

 

  Rostul Poeziei este să mă arate lumii

aşa cum mă situiez faţă de mine însumi,

faţă de semenii mei şi faţă de Dumnezeu.

        Îmi văd misiunea în măsura în care mă consider Poet (şi, bineânţeles în măsura în care mă consideră alţii la fel), în măsura în care articulez pentru mine însumi (şi, probabil involuntar pentru cititorul meu) un Univers poetic pe care îl prezint semenilor, pe care-l arăt dincolo de lumea empirică relevându-l prin propria-mi conştiinţă şi talent. Rostul meu ca Poet nu este să transmit locuitorilor „Cetăţii” adevărul cum ar putea fi dezvăluită divinitatea în mod natural, supranatural sau prin voinţa unor oameni extrem de credincioşi, aşa cum se întâmplă în civilizaţiile arhaice. Eu, în calitate de Poet, nu mânuiesc  – ca o sabie cu două tăişuri – cuvintele, după reguli date sau impuse, surprinzându-mă posedat (sau obsedat) şi transcendat de actul poetic. Mă consider Poet inspirat, cu gusturi estetice elevate, iar inspiraţia e un har, o graţie. Ispita suprafeţei (a banalităţilor) există, iar „bâjbâirea” prin neânţelesuri şi taine e o povară divină… Exaltarea vine abia după umilirea potenţelor sinelui prin revelaţii care nu pot fi asemuite cu nimic şi care mă fac fericit şi desăvârşit. Tensiunea între corp şi suflet există, iar seninătatea că Divinul deţine controlul absolut nu anulează lupta dintre acceptarea a Tot ce este aşa cum mi s-a impus să cred, sau aşa cum doresc să creez acest Tot în propriul meu Univers… Garanţia este doar că Binele va învinge totdeauna… Poezia este o eternitate a sufletului… Poezia e intangibilitatea raţiunii şi raţiunea intangibilităţii… Poezia e o reminiscenţă afectivă a Celui care a murit pe cruce pentru păcatele noastre… Măria sa, Poezia, e clipa pe care o trăiesc din plin, pe care o percep abia atunci când tăcerea cuvintelor din ea îmi cântă balada împlinirii de sine… Poezia este fel de „a fi” şi nu fel de „a spune”, e mai curând un „modus vivendi” decât un proces în care sunt implicat, este arta pe care o pot dobândi doar dacă neg tot ce am cunoscut până acum… Poezia este un privilegiu… Ea e o abilitate, e nevoia de a-mi trăi viaţa într-un fel cât mai etern posibil, e nevoia de a iubi, inclusiv prin intermediul versurilor fie şi fără rimă… Poezia e vocea sufletului pe care cititorul atent o aude şi-i răspunde… Poezia îşi atinge scopul atunci când lasă urme în cititor, în cititorul care a citit doar titlul şi în cel care, ajungând la punctul final, simte cum îi vibrează corzile sufletului precum vibrează cele ale Universului… Poezia e o Tăcere strigată de îngeri; cântată de corul de heruvimi; urâtă de demoni pentru caracterul eu virgin; slăvită de Dumnezeu pentru înălţarea a tot ce e sfânt… Eu, Poetul, îmi aplic toată puterea raţiunii pentru a confirma şi reconfirma, la fiecare descătuşare lirică a cugetului, această Tăcere  esenţializată şi stabilită într-o perpetuă recunoaştere şi o nesfârşită explorare… Nu pretind să ofer prin mijlocirea poeziei anumite răspunsuri, ci mai degrabă îmi doresc să esenţializez întrebările, astfel încât cititorul să găsească el însuşi pârtiile înţelesului. Căci, dacă nu aş păstra în poezie măcar un semn al mirării, intuit, ascuns sau strigat, atunci m-aş face vinovat de orgoliul de a încerca să cunosc, fără excepţie, toate modulaţiile ascunse ale spiritului… Or, acest merit îi aparţine lui Dumnezeu… Poezia este avântul care îmi lărgeşte neajunsul deplinei cunoaşteri de sine… Poezia e o neobosită căutare de veşnicie…  Ea mă face să reflectez oriunde m-aş afla, să o scriu chiar şi pe scoarţa copacilor, pe vâjâitul toamnelor, pe marginea cerului, pe albia lacului, pe scânteierea fulgerului, sau… în sufletul meu… Aşa cum eu scriu şi trăiesc în poezie aşa şi ea mă scrie în sângele meu cu sângele eternităţii… Poezia sângelui meu e cea mai frumoasă poezie pe care o voi citi vreodată, poezie care îşi despleteşte frumuseţile peste margini de mine… Iar atunci când va înceta să-mi curgă sângele în vene şi să-mi şoptească această veşnică poezie, eu o voi ascunde în razele Soarelui ca El să răzbată la lume odată cu razele versurilor mele, iar cuvintele din ele să înmugurească ca ramurile unui cireş în plină primăvară…  Oriunde aş fi, orice aş căuta, orice aş nega sau accepta – Cuvântul va fi singura clipă care va fi în stare să-mi aducă un zâmbet de veşnicie pe buze şi-n suflet… Poezie suntem cu toţii atâta timp cât respirăm, visăm sau cugetăm. atâta timp cât vieţii îi suntem stăpâni… Iar viaţa este un Templu al Poeziei!

                                                                                                                                                           Iurie PALANCIUC